Există o poveste în spatele
FIECĂRUI VIS
ÎMPLINIT
Există o poveste în spatele
FIECĂRUI VIS
ÎMPLINIT
Când pornești într-o călătorie nu știi niciodată la ce să te aștepți, ce găsești acolo, pe cine întâlnești, știi doar că rămâi cu un bagaj de cunoștințe și cu o experiență mai bogată.
„Călătoria mea în lumea berii a început cu o vacanță oarecare în Belgia. Întâmplător, am ajuns să vizitez mai multe mănăstiri trapiste, unde arta milenară de a face bere este o religie în sine. De atât a fost nevoie pentru a aprinde dorința de a face bere, bere bună!
Ajuns acasă, am început aventura în brasarea berii. M-am documentat, am fost la cursuri de specializare, m-am jucat cu rețetele, am testat în primii patru ani câteva zeci de rețete, câștigând astfel multă experiență. După lungile degustări, prietenii m-au încurajat să deschid o micro-berărie artizanală.
Anumite împrejurări m-au adus aici, în România, iar dorința de a face bere bună m-a urmat. Dar cine nu știe că româncele sunt niște cuceritoare?! Am început o nouă călătorie în Sibiu, alături de Oana, actuala mea soție. Mi-am împlinit visul de a deschide o fabrică de bere artizanală: NEMBEER, îndrăgostită de Transilvania și născută din pasiune!
Sper ca Nembeer să vă motiveze să începeți o călătorie care să conducă la îndeplinirea propriilor vise.”
Prin dedicarea noastră față de calitate și autenticitate, Nembeer reprezintă esența berii artizanale premium din Sibiu. Cu ingrediente naturale, rețete unice și o atenție deosebită la detalii, oferim o bere care satisface cele mai exigente gusturi. Descoperă Nembeer și bucură-te de o experiență de bere artizanală cu adevărat deosebită.